Richard Niţă: profil de Jobsessive
Richard si-a castigat reputatia de creator de imagine bazandu-se pe 3 ingrediente foarte importante: munca, implicarea cu seriozitate intr-o gama foarte larga de proiecte si experimentarea continua - de aici si nickname-ul "Lucrangiu", adaptat in engleza ca Jobsessive.
"Mi-e destul de greu să spun ceva despre mine - pentru că genul ăsta de dezvăluiri se pastrează (şi se pretează) pentru seri la o bere, şi nicidecum aşa, în văzul lumii. Nu de alta, dar nu-mi place piarismul, şi evoluţia mea e una din cele mai sinuoase, şi poate nu e tocmai un exemplu minunat pentru tânăra generaţie - generaţie pe care o văd atât de dornică de schimbare, şi totusi de prea multe ori frizând superficialitatea ... Cert este că m-am regăsit mereu cochetând cu creaţia şi creativitatea, cu estetica şi cu dorinţa de-a o vedea în cele mai ciudate locuri, trăind cu şi prin vizual ca mod de comunicare şi de exprimare."Aşadar ... varianta scurtă:
- a început în 1996 ca inginer software (în speţă, grafician web) la SofNet Services, o companie nou înfiinţată la vremea aceea de către Dl. Vasile Baltac
- graphic designer pentru televiziune la PrimaTV (coordonat de Valentin Calinescu, Ovidiu Bose-Pastina)
- art director la Mirabilis Media, împreună cu Dragoş Roua
- web & new media designer la MediaNet publishing în grupul MediaPro, coordonat de Liviu Vanau
- art director la Voxtime, sub mâna lui Adrian Amariei
- creative director & team leader la A Rond în grupul MediaOn
- din 2004, owner şi creative director la The Adgency
"În 2004 am făcut pasul către antreprenoriat şi am creat The Adgency - poziţionat ca boutique de creaţie cu produse de comunicare preponderent pentru clienţii de on-line (web development, interactive banners), dar care se încumetă să conceapă însă şi proiecte de identitate vizuală şi aplicaţii multimedia. În anii care au urmat am atras şi am construit (împreună cu o echipă relativ modestă numeric, 7 oameni cu specializare în design, programare orientată web, programare Flash, content şi optimizare SEO, arhitectura informaţiei) o mulţime de site-uri web dar şi de identitate, pentru clienţi de toate taliile, atât corporate cât şi agenţii de publicitate - proiecte foarte bine primite de către beneficiari, dar niciodată "validate" în festivaluri indigene. Înseamnă asta că suntem mai puţin pregătiţi, mai puţin vizionari sau mai puţin entuziaşti? - nu, în nici un caz. Poate nu a venit încă momentul. Aşa cum citisem la un moment dat pe un site, aş zice că premiile nu ne interesează decât în cazul în care vom lua unul :)"
Richard şi-a câştigat reputaţia de creator de imagine bazându-se pe 3 ingrediente foarte importante: munca, implicarea cu seriozitate într-o gamă foarte largă de proiecte şi experimentarea continuă - de aici şi nickname-ul "Lucrangiu", adaptat în engleză ca Jobsessive.
Proiecte interesante: printre proiectele "de suflet" dezvoltate în trecut în cadrul agenţiei se numără site-urile pentru Chronotime şi Brabus, proiectele web & multimedia de avangardă realizate pentru British Council şi RomTelecom, proiectele de rebranding pentru International Leasing, PharmEC Software şi Helios Medical, dar şi mai noua serie de proiecte de eveniment (Liberty Parade, Tzac-Pac) sau de social networking (Sportival, etc) pentru Radio21, ca şi identitatea vizuală Sity, aflată acum în plin proces de concepţie.
În timpul liber (destul de redus, de altfel), atunci când nu petrece timpul cu cei doi copii - Alex şi Sara, Richard scrie pe blogul personal şi fotografiază cât cuprinde .



Astept cu nerabdare continut nou :D.
If you need help, maybe I can pitch in.
Cu respect,
Tudor
a spus Tudor Munteanu
pe 30 septembrie 2008
Dar domeniul web este inca ceva nou, si nu ocupa asa mult timp din viata omului de zi cu zi precum un mesh trantit cat blocu'. Lucrez in domeniul web de mult timp, dar de fiecare data cand ies din casa o vad pe Raduleasca pe blocul de vis-a-vis sa-mi zica ca am si alte placeri decat sa fumez. Hmm, dar eu nu fumez :).
Advertisingul pe internet este mult mai axat pe target, informatia corecta la publicul corect. Google, Facebook au inteles foarte bine asta.
a spus Tudor Munteanu
pe 30 septembrie 2008