Portret video a la Lincoln Schatz

10 august 2008 | autor: Alecsandra Apostolescu | taguri: cubul , lincoln schatz | 1 comentariu

Cubul-un proiect inovator al lui Lincoln Schatz. Apreciat, dar controversat, Cubul iti va schimba definitiv ideea de portret

Dacă până acum tresăreai în faţa unui Van Gogh bine conturat, acum a venit momentul să îmbrăţişezi arta modernă şi să te laşi uimit de cea mai tare găselniţă de la  clar-obscur încoace: portretele generative din Cubul lui Lincoln Schatz.

Cine e Lincoln Schatz? Tipul locuieşte în Chicago, acolo se ocupă cu inovaţii precum Cubul şi alte proiecte video. Iniţial dedicat sculpturii, Schatz a rupt gura târgului când cei de la Esquire l-au invitat să creeze o serie de portrete ale unor masculi celebri cu ocazia numărului aniversar din septembrie 2007. La a 75-a aniversare, Esquire a beneficiat de tehnica unică patentată de Schatz pentru realizarea portretelor.

CUBUL, o structură arhitecturală cu o suprafaţă de 10’ x 10’ şi pereţi transparenţi este rezultatul experienţei artistului în arta video memorativă. Cubul este dotat cu 24 de camere video montate la înălţimi diferite pe pereţii interiori ai acestuia. Pe parcursul unei ore, subiectul este filmat iar imaginile sunt transmise prin streaming către calculatorul lui Scahtz. Portretul final este o compilaţie din mii de imagini selectate arbitrar. Colajele sunt difuzate pe monitoare flat-screen atârnate pe perete precum tablourile. Pe lângă tehnica abordată, originalitatea proiectului constă în faptul că portretul nu mai este rezultatul unei imagini controlate de artist sau subiect, un mimetism controlat al realităţii ci o imagine surprinsă arbitrar, o ipostază firească şi nepremeditată a celui imortalizat.

“Eu nu controlez ce rămâne, ce este tăiat sau ce punem pe ecran. Este complet arbitrar”, declară Schatz. Rezultatul acestei tehnici poate fi interpretat în diverse maniere: ca imagine abstractizată a subiectului, ca formă narativă sau pur şi simplu ca o colecţie de amintiri împrumutate din momente diferite.

Cum spuneam, mândrii beneficiari ai proiectului au fost cei de la Esquire, care cu ocazia respectabilei aniversări de 75 de ani de la apariţie, au putut vizualiza portretele unor indivizi celebri precum actorul George Clooney, designerul Marc Jacobs sau baschetbalistul LeBron James. Şi de parcă panoplia de nume n-ar fi fost îndeajuns de îmbibată de celebritate şi John Maeda s-a numărat printre cei portretizaţi. Acest guru al artei digitale, Maeda, nota pe blogul său: „ A fost o experienţă stranie, dar comodă. Pilda acestei experienţe? Poţi avea destule activităţi într-o cutie”.

Iată cum portretele generative ale lui Schatz îi fascinează şi pe cei mai sceptici dintre specialişti. Poate datorită abilităţii infinite de a recofigura percepţia şi de a reordona timpul sau poate exclusiv datorită originalităţii tehnicii, Schatz este apreciat ca fiind un veritabil trendsetter.
Spune-ti parerea:
camp obligatoriu
camp obligatoriu
 
  • 1 comentariu
  • E tare rau pe partea de video! Nu cred ca in Romania exista oameni atat de creativi in zona asta, de proiecte asemanatoare nici sa nu mai vorbim... tare oricum

    a spus Mincu

    pe 12 septembrie 2008